Am ajuns sa alergam prin viata. Sa ne pierdem in munca , sa uitam de ce si pentru ce suntem niste mici robotei.Devenim orgoliosi crezand ca am invatat sa “ne jucam de-a viata” , privim de sus oameni ce ni se par “prea slabi de inger” sau ” prea saraci” sau “prea prosti” . Ne jucam de-a dragostea doar pentru ca asa am auzit de la altii , pentru ca asa am vazut la televizor sau asa am citit in ziarele si revistele mondene.Si intr-un final , batrani si cocosati de ani stand singuri pe fotoliul din sufragerie ne aducem aminte de tinerete , pe ce-am irosit-o si care au fost motivele pentru care am irosit-o . Prietenii tai nu mai sunt , esti un biet pensionar , frumusetea exterioara a murit demult , iar iubitele sau iubitii care au trecut prin viata ta ca printr-un parc de distractii al placerilor te-au parasit de foarte mult timp. Batran(a) si ridat(a) , singur(a) asteptand finalul …. finalul la care nu o sa aplaude nimeni pentru ca poate ai fost prea egoist(a) , prea plin(a) de tine , pentru ca ai vrut sa faci ceva cu viata ta.. da cea pe care ai irosit-o … cea pe care nu ai vrut sa o imparti cu nimeni pentru ca vroiai sa lasi ceva in urma ta …. toate se duc … si se sterg … si se pierd … se pierd inainte sa simti ca traiesti cu adevarat
